scap de acel ritm, care bătea în același mod cu o inimă prea obosită.
Fiecare clipă petrecută în acele zile îmi părea multiplicată: aceeași lumină, aceleași sunete, aceleași mișcări repetate. Așteptările se prelingeau în șuvițe invizibile, iar zilele se transformau într-o singură durată prelungită. Cifrele pierduseră sensul; îmi rămânea doar senzația de a fi prins între un ieri dureros și un mâine incert, fără să pot rosti decât fragmente de gânduri.
Durerea făcea legea în acea perioadă: nu era o prezență constantă, ci un val care lovea din când în
