prima dată după un an, Dan nu mai avea în față rapoarte medicale. Nu mai vedea sentințe. Își contempla fiul.
— Pentru că aveam frică. Dumneavoastră vedeți doar boala. Eu văd copilul.
Lacrimile au început să-i curgă fără să se simtă rușinat. Ani de zile, bani investit, clinici, spitale private, tratamente de zeci de mii de lei. Și a uitat un lucru esențial: fiul lui avea nevoie, înainte de toate, de viață.
S-a ridicat cu grijă. S-a așezat pe podea lângă ei, întinzându-și mâna.
— Râzi, tată… a murmurat Maria. Uite ce
