eu”, a spus el în cele din urmă.
Încă o pauză.
Apoi Diana a expirat.
“Știu.”
Noe aproape că a râs.
Bineînțeles că știa.
Existau unele voci pe care o persoană le putea recunoaște chiar și după decenii.
S-a îndreptat spre fereastra micului său apartament de deasupra magazinului de unelte. Afară, strada era aproape goală. Câteva mașini se mișcau prin lumina serii care se estompa, farurile lor aprinzându-se una după alta.
„Nu știam dacă ar trebui să sun”, a recunoscut el.
„Întotdeauna spuneai asta chiar înainte să faci ceva important.”
