Caleb a lovit paharul de masă. „De ce ne interoghezi?”
Am întors privirea spre Elena. „Pentru că cineva trebuie să o facă.”
Mama și-a domolit tonul. „Ești obosit. Du-te să îți vezi fiul. Noi ne vom ocupa de înmormântare mâine.”
La mai puțin de douăzeci și patru de ore de la întoarcerea mea.
Am urcat scările și l-am găsit pe băiețelul meu în camera de copii, înfășurat într-o pătură gri în pătuțul său. Respirația lui era slabă, dar constantă. Lângă el se afla o sticlă cu un miros necunoscut. Am
